Metamorfoza fluturilor

Metamorfoza fluturilor

Fluturii se găsesc în aproape toate zonele lumii, se hrănesc cu nectarul si polenul florilor, iar prin coloristica lor veselă fascinează copiii care îi admiră sau aleargă de fiecare dată când îi observă.

Ciclul de viață al fluturilor se împarte în patru etape: ou, larvă (omidă), pupă și adult. Am modelat ouă din plastelină, am pictat fluturi de hârtie și am făcut asocieri folosindu-ne de cartonașele detașabile. 

Cei mici vor fi încântați de cunoștințele acumulate  la următoarea plimbare în natură, iar pe termen lung vor fi mai flexibili și mai deschiși în fața schimbărilor căci, indiferent de câte etape și de cât efort este nevoie, rezultatul final poate fi uimitor.

Spor la “aricit”!

*Fișa face parte din cartea “Călin, Ariciul și Ilinca”

All comments

Leave a Reply